POLITICĂ & INSTITUȚII

Consultare vs Negociere

Au nevoie de validare politică serviciile de informații?

Strategie și consultare
AM
Alin Mureșanu
18 Februarie 2026 · 4 min citire

Pentru a numi șefii serviciilor de informații în fragila noastră democrație, președintele are la îndemână proceduri de consultare sau de negociere privind propunerile pentru conducerile acestor instituții cheie.

Prin latura intruzivă a activităților, serviciile de informații au la îndemână o singură justificare morală: „facem asta în numele cetățenilor”.

Domeniu delicat și depozitarul multor informații sensibile, există riscul apariției dependențelor informatice însoțite de trocuri toxice de genul: „eu te protejez informativ, iar tu mă protejezi politic”.

Mai ales că, la sugestia Comisiei Europene, România a instituit un control civil al activităților serviciilor prin Comisii de specialitate din Parlamentul României. Acest control civil avea rolul de a preveni apariția unui „stat în stat”, apariția poliției politice, a șantajului instituțional sau fabricarea de dosare.

Din păcate, politizarea excesivă a structurilor de forță, dar și a controlului civil, au transformat aceste comisii în structuri decorative, lipsite de eficiență reală în fața cetățeanului.

Poziția PRDP

NOI, Partidul România Dreaptă și Prosperă, nu suntem de acord cu negocierea acestor numiri.

PREȘEDINTELE să-și intre în atribuțiile sale constituționale și, după consultări transparente, să numească. Fără trocuri, fără negocieri de culise.

PRDP Logo
Toate sistemele funcționează